INFORMARE PRIVIND PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL
Administrația Fondului Imobiliar, cu sediul în localitatea București, B-dul Regina Elisabeta nr. 16, sector 3, denumită în continuare AFI, prelucrează datele dumneavoastră cu caracter personal în calitate de operator.
Conform cerinţelor Regulamentului UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date şi ale Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice AFI are obligaţia de a administra în condiţii de siguranţă şi numai pentru scopurile specificate, datele personale care îi sunt furnizate.
Datele dumneavoastră cu caracter personal sunt necesare astfel:
- pentru realizarea obiectului de activitate principal, respectiv serviciu public de administrare fond imobiliar aflat în domeniul public și privat al Municipiului București și în domeniul prival al statului, în sensul iniţierii şi derulării de raporturi contractuale între dumneavoastă şi AFI, derularea unor raporturi în baza unor acorduri scrise și pentru furnizarea informațiilor și/sau a documentelor solicitate în baza unor temeiuri legale;
- în vederea îmbunătăţirii modului de comunicare prin intermediul poștei sau a poştei electronice, pentru comunicarea operativă şi eficientă a informaţiilor necesare derulării raporturilor contractuale dintre dumneavoastră şi AFI, sau pentru a răspunde solicitărilor venite din partea persoanelor îndreptățite, în baza unor dispoziții legale.
Atunci când furnizarea de date cu caracter personal reprezintă o obligație legală sau contractuală sau o obligație necesară pentru încheierea unui contract în cazul nefurnizării corecte şi complete a acestora, AFI poate să refuze iniţierea de raporturi contractuale sau de alt temei cu dumneavoastră, întrucât poate fi pusă în imposibilitatea de a respecta cerinţele reglementărilor legale.
Informaţiile înregistrate sunt destinate utilizării de către operator şi sunt sau pot fi comunicate numai următorilor destinatari:
- persoana vizată;
- alte categorii de destinatari:
– autoritatea ierarhic superioară, numai în condițiile Legii;
– alte autorități ale statului, în baza unor relații funcționale, conform dispozițiilor legale în vigoare;
– organe de anchetă și/sau de urmărire penală (fără notificare prealabilă);
– instanțe de judecată (fără notificare prealabilă).
Conform Regulamentului UE 2016/679, beneficiaţi de dreptul de acces, de intervenţie asupra datelor, dreptul de opoziţie, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale, dreptul de a fi uitat. Totodată, aveţi dreptul să vă opuneţi prelucrării datelor personale care vă privesc şi să solicitaţi ştergerea datelor, cu excepţia situaţiilor prevăzute expres de lege, când prelucrarea datelor de către AFI este obligatorie. Pentru exercitarea acestor drepturi, vă puteţi adresa cu o cerere scrisă, datată şi semnată către operator.
Vă este recunoscut dreptul de a depune plângere în fața autorității de supraveghere.
De asemenea, vă este recunoscut dreptul de a vă adresa justiţiei.
Datele dumneavoastră nu vor fi transferate în străinatate.
În cazurile ce presupun prelucrarea datelor cu caracter personal, și care nu au la bază încheierea sau executarea unui contract, îndeplinirea unei obligații legale sau îndeplinirea unei sarcini care servește unui interes public este necesar consimțământul persoanei fizice vizate.
Formular consimțământ prelucrare date cu caracter prsonal – Descarcă (timp de completare 3-5 minute).
Formular consimțământ prelucrare date speciale cu caracter prsonal – Descarcă (timp de completare 3-5 minute).
Informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal prin intermediul sistemelor de supraveghere video la Administrația Fondului Imobiliar
Administrația Fondului Imobiliar (AFI), prin intermediul sistemelor de supraveghere video, prelucrează datele dumneavoastră cu caracter personal, respectiv imaginea dumneavoastră și alte informații ce permit identificarea dumneavoastră – date aparţinând salariaţilor, petenților, persoanelor fizice, parte a unor contracte în derulare cu AFI, vizitatorilor și oricăror altor persoane care intră în incinta AFI din B-dul Regina Elisabeta nr. 16, sector 3, București.
Imaginile referitoare la persoane identificate sau identificabile, prelucrate prin mijloace de supraveghere video, constituie date cu caracter personal:
- chiar dacă nu sunt asociate cu datele de identificare ale persoanei;
- chiar dacă nu conțin imaginea persoanei filmate, ci alte informații de natură să conducă la identificarea acesteia (ex: numărul de înmatriculare al vehiculului).
În vederea realizării obiectului de activitate, desfășurării activității curente (ca interese legitime) și obligațiilor legale ale AFI, dar și aplicării prevederilor legale privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (legislația internă și dreptul comunitar – GDPR), AFI are obligația de a administra în condiții de siguranță, și numai pentru scopul specificat, datele personale colectate prin intermediul camerelor video parte a sistemului de supraveghere video.
AFI nu va prelucra datele personale decât în măsura în care acest demers este necesar îndeplinirii scopului mai jos menționat, cu respectarea măsurilor legale de securitate și confidențialitate a datelor.
Scopul prelucrării datelor cu caracter personal constă în: monitorizarea/securitatea persoanelor, spațiilor și/sau bunurilor instituției, prevenirea și combaterea infracțiunilor, îndeplinirea obligațiilor legale, realizarea intereselor legitime.
Informaţiile înregistrate sunt destinate utilizării de către AFI şi pot fi comunicate numai următorilor destinatari: persoana vizată, reprezentanții legali/împuterniciții persoanei vizate, reprezentanții autorizați AFI, organele de urmărire/cercetare penală, instanțe judecătorești, în conformitate cu prevederile legislației interne și comunitare aplicabile activității desfășurate de AFI.
Durata maximă de stocare a datelor obtinute prin intermediul sistemului de supraveghere video, indiferent de persoana vizată, este cea prevăzută de prevederile legale incidente, respectiv de cel mult 30 de zile, cu excepția situațiilor expres reglementate de lege sau a cazurilor temeinic justificate. La expirarea termenului înregistrările se distrug prin suprascriere sau se șterg.
Pentru a evita utilizarea fără drept a datelor personale, precum și eventualele abuzuri, AFI, prin persoanele desemnate va asigura utilizarea unei modalități de lucru adecvate, pentru a proteja datele cu caracter personal colectate.
Conform legislației specifice interne și comunitare pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, beneficiaţi de dreptul de acces, dreptul la rectificare, dreptul la ștergerea datelor, dreptul la restricționarea prelucrării, dreptul la portabilitatea datelor, dreptul la opoziție și procesul individual automatizat.
Pentru exercitarea acestor drepturi, dumneavoastră vă puteți adresa Responsabilului cu protecția datelor – DPO din cadrul AFI cu o cerere scrisă, datată și semnată la următoarea adresă de corespondență: B-dul Regina Elisabeta nr. 16, sector 3, cod poștal 030019, București.
De asemenea, vă este recunoscut dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (Bd. General Gheorghe Magheru nr. 28-30, sector 1, cod poștal 010336, București, România, telefon: 031 805 92 11, e-mail anspdcp@dataprotection.ro), precum și dreptul de a introduce o cale de atac judiciară.